Intalnire cu domnul James Rosapepe, fostul ambasador al SUA in Romania – Sumar – 2 octombrie 2011 – Cambridge MA

In ziua de duminica, 2 octombrie 2011 am avut deosebita placere de a-l avea printre noi pe Excelenta Sa, domnul James Rosapepe, fostul Ambasador al Statelor Unite in Romania (in perioada 1998 – 2001). Intalnirea s-a desfasurat intr-una din salile din incinta Universitatii Harvard si s-a bucurat de prezenta a 30 de persoane, atat din cadrul comunitatii romanesti cat si din afara ei.

Cu aceasta ocazie, domnul James Rosapepe a prezentat cartea sa recent publicata („Dracula is Dead: How Romanians Survived Communism, Ended it, and Emerged as the New Italy Since 1989”), scrisa impreuna cu sotia sa, doamna Sheila Kast (de profesie jurnalist) si a raspuns la numeroase intrebari legate de experientele traite in perioada misiunii sale diplomatice in Romania si de Romania in general.

Ii multumim domnului Rosapepe pentru prezenta in mijlocul nostru, Atat pe durata mandatului sau ca Ambasador SUA in Romania cat si dupa incheierea lui, el a militat nu numai pentru Romania si incurajarea investitiilor americane in Romania, dar a si incercat sa inteleaga istoria si valorile poporului roman ca natiune aparte in Europa, ceea ce i-a permis sa reprezinte cel mai bine interesele atat ale Romaniei cat si ale Statelor Unite si sa faciliteze o stransa colaborare intre cele doua tari.

Dorim sa le multumim si celor care ne-au ajutat sau ne-au oferit ajutor cu organizarea acestui eveniment, si speram sa putem continua si in 2012 astfel de intalniri cu personalitati importante pentru comunitatea Romaneasca din New England.

Asociatia Romanilor din New England